Unde sa ne mai ascundem cand fugim de noi?

De ce sa minti pe cineva ca sa-i protejezi sentimentele si de realitate?Este asta o solutie la faptul ca trebuie sa infrunti tu un adevar?Minciuna este confortabila pentru psihicul unui om caruia ii place sa se ascunda de el(citam acum din memorabilul Cheloo de la Parazitii``Unde sa ne mai ascundem cand fugim de noi?)
De ce fugim de noi si ne refugiem in minciuna,ea ofera decat o scurta perioada de relaxare a psihicului,insa doar tensionat la modul de a tine pentru noi ceva ce nu trebuie sa se stie.Este aceasta o bresa in timpul acordat de noi,ca sa ne acceptam ca noi nu gandim decat pe perioade limitate si acelea fara constiinta si evoluam prin automatisme?
Asta sa fie pretul pe care il punem pe actiunile noastre incat sa fim nevoiti sa le ascundem de noi insine?De ce minciuna???Si nu adevar?
Adevarul este prea banal pentru acceptare?Minciuna ofera plusul de adrenalina de care avem nevoie zilnic unii din noi?Este calea cea usoara pe caretoata lumea o alege ca fiind o punte sigura si usoara de a trece in viitor!?Adevarul ne intoarce in trecut la dezvaluirea lui sau ne tine prea agatati de prezent pana ne obisnuim cu el?Amana ce va veni....
Nu poti condamna mincinosii ca isi doresc doar viitorul.Sunt oameni cu aspiratii inalte probabil,insa nu prea nobile.Viata fragmentata incepand de ``ieri`` si continuand cu ``o sa fie `` suna a necunoscut, a provocare ,dar da,cine a zis ca ``minciuna are picioare scurte`` s-a inselat ,pentru ca are un timp relativ limitat de constientizare in prezent si mai ales ca tinde spre protejarea unor situatii din viitor.